Această ilustrație superbă vorbește despre trei date marcante ale culturii românești: când Ministerul a vorbit, când poporul a cerut, când totul s-a înfăptuit.

De ziua lui Eminescu s-au organizat tot felul de evenimente edgy din banii tăi, iar noi am fost la cinci dintre ele. Am văzut capul poetului național construit din zăpadă, o piesă de teatru cu povești porcoase scrise de his best friend 4ever, Creangă, dar și chestii mai greu descriptibile precum o emisiune mondenă cu formația Alb-Negru sau o expoziție cu „cele mai frumoase cărți”. Cum s-a ajuns la toate astea? Printr-o finanțare oferită dubios de Ministerul Culturii. Uite aici povestea controversei ăsteia și experiența noastră la evenimentele vizitate.

Pe data de 6 ianuarie 2017, în timp ce procrastinam pe Facebook în loc să-mi văd de treabă, am citit un status care m-a trezit brusc din mahmureala prelungită de revelion și din cocktail-urile de paracetamoale care au urmat gripei începutului de an. Era vorba despre un comunicat al Ministerului Culturii și (mai nou) Identității Naționale, pe care a trebuit să-l citesc de vreo trei ori ca să-mi dau seama dacă e pe bune sau nu.

Din păcate: era pe bune. Anunțul spunea că se dau 200.000 de lei pentru „proiecte și inițiative” de Ziua Națională a Culturii. Și cam atât. Nu erau publicate normele metodologice, nu era specificat cine poate aplica sau pentru ce sumă o poate face, ce fel de proiecte căutau sau când, măcar, s-ar fi aflat rezultatele. Nimic, doar un slur de propagandă naționalistă, o adresă de email la care să trimiți „proiectul” și o dată limită. Aveai 5 zile pentru aplicat (dacă vedeai instant anunțul) și încă 2 zile pentru implementare. 6–11–15 ianuarie, cifrele magice, ca-n basme, ale acestui apel.

Evident, nu trebuie să fii doctor în managementul evenimentelor ca să-ți dai seama că acest anunț făcut în grabă e foarte ciudat și că „lămuririle” date de Minister în urma presiunii publice (și redactate, în parte, cu un mustrător bold) sunt publicate mai mult la derută.

Explicațiile ministerului au fost ceva de genul că s-au trezit cu acest concurs care trebuia organizat pentru că *ceva lege invocată* și n-au avut norme metodologice pentru că *ceva cu fostul Guvern*. Oricum neurmăribil pentru noi, publicul de rând, neposesor de limbaj de lemn. Pe scurt, au publicat și ei anunțul cum au putut și apoi s-au scuzat. Cică au vrut să ofere două zile în plus aplicanților, ca să gândească proiecte, idee absolut penibilă în contextul în care nu știa nimeni care-s condițiile de finanțare, cine poate aplica, ce caută mai exact, cum selectează și alte „detalii irelevante”.

Când am ajuns să considerăm tot ce e sub 50.000 de euro cantitate neglijabilă?

Pentru acuratețe istorică, trebuie să povestesc câteva lucruri care s-au întâmplat recent, dar și să amintesc altele cu care m-am întâlnit de când documentez traiectoria finanțărilor de la cultură.

Fondul total al acestui apel de „Ziua Națională a Culturii” a fost de 200.000 de lei, adică aproximativ 42.000 de euro.

Lumea s-a inflamat temporar la ideea risipirii acestor bani de la cultură, după care au apărut alte subiecte care au acaparat atenția publică.

Și e de înțeles de ce lași cultura când senatorii au votat pentru respingerea unei ordonanțe care ar fi putut să salveze spitalele de la noi și tot ce poți să faci e să scrii deputaților că nu ești de acord cu asta. Sau când Avocatul Poporului, Ciorbea, atacă la CCR legi ca să favorizeze politicieni condamnați, în timp ce noi ardem în continuare în cluburi, pentru că regulile sunt încă facultative. Sau, în fine, e de înțeles de ce nu te mai interesează Eminescu, când trebuie să protestezi, pentru că aleșii vor să pună în aplicare planul grațierii sau să schimbe legea abuzului în serviciu și practic, să nu se mai pună ca fapta penală fraudă care nu depășește 50.000 de euro. Ca și când nu e și aia tot o hoție.

(Ce e cu cifra asta de 50.000 de euro de-i face pe aleși să se comportate ca și când sunt neglijabili? Cine te păgubește de doar 50 k coco e băiat bun și nu merită să răspundă pentru faptele lui? Sau e doar o oportunitate pentru marii hoți ai sistemului să ne faulteze de câte 50 k din mai multe părți și să nu răspundă pentru asta?)

Tot legat de asta, nu pot să nu-mi amintesc că recent am tras cu săptămânile de Primăria București să-mi explice cum au cheltuit 48.000 de euro (tot sub 50 k, iată) pe festivalul primit cadou de Rodica Popescu Bitănescu, ca doamna să joace la pacănele, pardon, la teatru de cinci ori. Și, deși am demonstrat de câte ori a fost supraestimat acest favor făcut susținătoarei din campanie a Gabrielei Firea, în final evenimentul a trecut bine-merci.

În weekend-ul de după anunțul laconic dat de minister, am redactat un text, pe care l-am share-uit pentru ca oamenii să preseze instituția să ofere informații suplimentare.

Primul rezultat a fost blocarea serverelor ministerului, iar apoi publicarea normelor, la pachet cu formularul de aplicație, care mi-a amintit de cel de la ARCUB, serviciul de cultură din subordinea Primăriei București.

(De fiecare dată când spun ARCUB, nu pot să nu-mi amintesc cum Primăria a susținut din banii de la cultură și liturghiile Patriarhului Daniel de la Catedrala Mântuirii Neamului și nici asta n-a părut o problemă prea mare pentru nimeni.)

A existat și o petiție care cerea amânarea apelului de finanțare, astfel încât să se poată organiza din timp. Câteva sute de oameni au semnat pentru asta, dar înainte ca demersul să fie depus la Minister, au fost afișate rezultatele evaluărilor celor 32 de de proiecte și a început implementarea lor.

Mulți au luat la mișto proiectul

Poză via contul de Facebook Funky Citizens

O parte mai amuzantă a acelui weekend a fost troll-ul cu proiecte de pe Facebook.Iată aici două dintre ele, prima e de la Ong-ul Funky Citizens și a doua de pe contul de Facebook al lui Alex Tocilescu.

Poză de Alex Tocilescu, editată de Vlad Socianu

Ne-am înscris și noi cu un proiect pentru Brrlog. Am vrut să vedem cum e experiența de a trimite acte și o aplicație într-o singură zi. Propunerea noastră era să urmărim și să transmitem live cât mai multe evenimente finanțate de minister, dar specialiștii de la direcția de cultură ne-au picat cu al doilea punctaj sub linie. Ne-am supărat puțin, dar ne-a trecut repede și ne-am făcut treaba oricum.

Scurt statement despre importanța banilor de la Minister

Înainte să-ți povestesc despre evenimentele de ziua poetului național, trebuie să subliniez ideea că bani ca ăștia de la Minister sunt vitali pentru artiștii independenți.

Fiindcă nu sunt angajați, artiștii din categoria freelancerilor nu au plase de siguranță (protecții sociale, asigurare medicală etc) când nu lucrează. Spre deosebire de angajați de exemplu, care primesc beneficii și în perioadele de pauză — dinamica vieții de artist e diferită de cea a angajatului de corporație. De asta, fostul ministru Alexandrescu propunea ca România să recunoască un statut al artistului și să ofere protecție socială în consecință.

Organizațiile care pot lua bani de tipul celor de la minister sunt cele care apoi angajează artiști tineri și independenți. Iar asta nu e puțin lucru, pentru că în România artiștii neafiliați insituțiilor care învârt milioanele pentru artă- independenți — sunt, nu de puține ori, caracterizați condescendent ca „șomeri” de marii latifundieri ai sistemului.

Să critici modul în care Ministerul dă bani acestor asociații, în pripă, ca să nu treacă ziua lui Eminescu, nu e același lucru cu a condamna inițiativa finanțării sau organizațiile câștigătoare.

Apelurile pentru proiecte sunt o gură de aer într-o țară fără mari oportunități pentru artiști. De asta trebuie făcute cum trebuie, nu pe repede înainte, pentru că în final tot pe artiști și pe asociații cade presiunea — lasă foarte puțin timp de organizare și implementare. Creația durează.

Pe 14 și pe 15 ianuarie am ieșit să vedem ce se întâmplă în oraș și o să-ți vorbesc pe rând despre câteva dintre acțiunile la care am ajuns.

Ministerul a dat bani pentru proiecte care se adresează „publicului larg”, dar s-a ales cu evenimente la care n-a venit mai nimeni

Gala Tinerilor Scriitori

Locație: Biblioteca Central Universitară, București

Bani acordați: 25.000 de lei

Pe ușa unei săli cochete din incinta BCU tronează un afiș al evenimentului care nu lasă loc intrușilor: „accesul se face doar pe bază de invitație”. Negociez succint cu doamna de la pază și ne înfiltrăm chiar în toiul ceremoniei, care are un aer de familiaritate și fast greu de pus în cuvinte.

„Moderatorul și inițiatorul” Galei tinerilor scriitori, așa cum era caracterizat încă de pe afiș, scriitorul Mircea Cipariu se ridică și introduce premiul pentru „Cartea de poezie a anului”, câștigat de Nora Iuga, în vârstă de 86 de ani, care mulțumește publicului plină de tonus.

Nora Iuga citește de pe scenă câteva poezii în care sunt prezente și niște animăluțe. O tipă de pe rândul din fața mea îi spune amicei ei: „Parcă e Elena Farago”.

„Gala tânărului scriitor se adresează autorilor de până în 35 de ani, dar ca să nu facem o gală separată, am introdus și Cartea de poezie a anului, care vizează toți autorii” îmi explică Mircea Cipariu imediat după eveniment, paradoxul de a premia o poetă octogenară.

Actualul ministru al culturii Ionuț Vulpescu i-a transmis Norei Iuga un „salut special”, spune Mircea Cipariu. „Poezia și blues-ul vor avea un loc deosebit în timpul mandatului domnului ministru”, a mai adăugat acesta.

În sală suntem 40 de oameni, cu tot cu cei din carul de transmisiune Radio România Cultural. Când toți laureații și juriul se ridică din sală pentru poza de final, sala rămâne aproape goală.

Laureații și juriul într-un un gif frumos, de final

După ce poza a fost făcută cu succes, Cipariu le-a atras atenția participanților, de față cu tot restul publicului aflat încă în sală:

„Câștigătorii să nu plece, să treacă pe la domnul Eugen să-și ia banii! Nora, hai să-ți iei banii”

Momentele de laudațio și discursurile de mulțumire au mai fost întrerupte doar de recitalul Nadiei Trohin și al lui Mircea Tiberian, care au cântat minunat, as usual, blues-uri românești. Cu luminile aprinse ca la o conferință oarecare, cu jumătate de sală goală, vocea Nadiei te face să uiți pentru câteva momente de ce ești acolo, în atmosfera aia în care viața simplă din filmele lui Pintilie din anii 90 s-a întâlnit cu styling-ul îndoielnic din producțiile lui Woody Allen de după anii 2000. Pe versurile:

„Mââânăăăă birjaaaar și du-mă-n noapte

Cât mai departe/ Iubirea mea, i-o nebunie”

Am plecat și eu cât mai departe, gândindu-mă la două din criteriile de selecție publicate de minister în normele metodologice:

1) (n.r. Proiectele selectate) sunt de anvergură locală/ regională/ naţională;

2) (n.r.Proiectele selectate) se adresează unui public larg şi au vizibilitate foarte bună în plan cultural, social şi media;

Nu-mi dau seama dacă cei patruzeci de participanți cu tot cu juriu și laureați al Galei Scriitorilor se consideră anvergură locală/regioanală sau națională și dacă vizibilitatea foarte bună în plan media se consideră transmisiunea de la Radio România Cultural, dar măcar contribui și eu cu această mini-recenzie. Să fie, să fie material pentru perioada de raportare a cheltuielilor.

Imbold cultural

Locație: Acuarela, București

Bani acordați: 16.000 de lei

Am intrat în curtea pub-ului Acuarela din București pe potecuța deszăpezită. Un zgomot de drujbă mă ghida spre zona unde vara este de obicei amplasată terasa. Acolo, artiștii Misha Diaconu și Marian Mardare tăiau de zor în gheață. Proiectul pentru care Asociația Culturală Imbold a primit banii își propunea să remixeze simboluri eminesciene și să le facă interesante pentru tinerii de azi, dincolo de clișeele binecunoscute.

Misha a realizat o liră inspirată de poeziile lui Eminescu. Marian a construit din zăpada, pe care a strâns-o din curte c-o zi înainte, capul lui Eminescu. Pentru că a terminat mai repede decât crezuse, s-a apucat să mai lucreze ceva din proprie inițiativă. Înainte să plec de la Acuarela, dăduse gata două pagini de carte sculptate în gheață.

„Marian e un artist foarte tânăr cu care doar noi am mai lucrat până acum. Sculptează în orice”, mi-a spus Alexu Toader, organizatorul evenimentului.

Eminescu din zăpadă, mapat disco.

De la 12 dimineața și până seara, când am ajuns eu în curtea de pe strada Polonă, cei doi au lucrat de zor, iar munca lor putea fi văzută de oricine avea drum pe acolo. Din păcate cele minus 5 grade de afară, vântul și lipsa de promovare adecvată au făcut ca la eveniment să ajungă puțini oameni. Vestea bună e că datorită vremii reci, cele două lucruri pot fi încă vizitate.

La masa la care am povestit cu Alexu Toader, au stat la început și cei doi artiști vizuali de la Aural Eye. Cei care au pregătit video-proiecțiile care, spre noapte, mapau capul lui Eminescu în culori disco, la fel și lira, iar pe o parte a acoperișului casei din strada Polona erau proiectate versuri din opera poetului național.

Coincidența a făcut ca în momentul vizitei mele acolo să mă sincronizez cu Cristian Pelivan, proaspătul șef al departamentului de comunicare din Ministerul Culturii, care venise să vadă personal evenimentul.

Alexu Toader mi-a spus despre Cristian că „e altfel decât mă așteptam, e de treabă, nu e funcționarul public clasic cu care avem de a face de regulă”.

Am discutat și cu Pelivan, pe care l-am întrebat dacă ministrul nu s-a gândit la posibilitatea mutării zilei culturii din 15 ianuarie într-o altă dată în cursul anului, având în vedere imposibilitatea birocratică de a anunța rezultatele concursului înainte de luna ianuarie, chestie prin care condamnă organizatorii să nu aibă timp de promovare suficientă și, deci, cetățenii beneficiari să nu afle de evenimente. Mi-a spus:

„Nu trebuie să mutăm Ziua Culturii Naționale pentru a da mai mult timp operatorilor culturali să-și promoveze proiectele. În acest moment căutăm soluțiile legale prin care să le oferim acestora un calendar mai generos pentru a-și gândi proiectele, pentru a le promova și implementa”

C’arte și Cultură Națională, cele mai frumoase cărți din România

Locație: Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, București

Bani acordați: 24.900 de lei

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi se află în locul fostei ambasade a Argentinei, din zona Dorobanți din București. În spatele unor uși impresionante, după ce traversezi o galerie plină cu hărți, ajungi într-o sală, unde înșirată pe câteva mese, se află „Expoziția celor mai frumoase cărți”, premiate pentru grafică/text la concursul cu același nume.

Expoziția conține 59 de titluri. Pe moment, am fost surprins de efortul logistic de a aduna toate aceste cărți într-un timp atât de scurt, adică de joi, de la anunțarea rezultatelor și până duminică, ziua evenimentului. Ulterior, Cristina Toma, managera muzeului mi-a explicat că aplicantul principal al proiectului este și organizatorul concursului cu cele mai frumoase cărți și, deci, titlurile erau deja la sediul acestora.

O carte câștigătoare a concursului „Cele mai frumoase cărți”

Într-o discuție ulterioară cu Despina Hasegan de la Asociația pentru Performanță și Cultură mi-a spus că, în cadrul aceluiași proiect finanțat de minister, vor organiza mai multe ateliere pentru copii în care aceștia vor lucra cu autori și ilustratori de cărți pentru copii și pregătesc și lansarea unui ghid cultural, dedicat tot micuților. Și ea s-a plâns de timpul mult prea scurt de organizare a acestui eveniment oferit de Minister:

„A fost foarte stresant să aplicăm la această finanțare. Noi știam de acest apel, dar nu se știe niciodată când anume se lansează call-ul, care este suma, nu se pot face foarte multe pregătiri, nu se știe nimic. Eu pot să înțeleg această preferință pentru data de 15 ianuarie, dar având în vedere momentul anului și faptul că lumea nu poate întotdeauna să ajungă într-un timp atât de scurt la evenimente, cred că o idee mult mai bună ar fi ca aceste evenimente să se poată desfășura pe dura unei întregi luni. ”

În muzeu era prezent și un student de la facultatea de geografie de la Hyperion, care a făcut scandal, dar nu din cauza expoziției pe care venisem noi s-o vedem, ci pentru că nu era de acord cu amplasamentul hărților pe pereți. Atmosfera între unul din ghidurile muzeului și el a devenit brusc destul de tensionată, până chiar la intervenția paznicului, când s-au mai calmat spiritele.

„Nu înțeleg nimic din cum ați pus hărțile astea! Eu sunt pasionat de geogafie”, urla studentul, fără să explice cum și-ar fi dori el să fie reorganizate, de fapt.

Ulterior, după ce acesta urcase la etaj, ghidul muzeului m-a întrebat:

„De la ce publicație sunteți? Aaa, am scăpat, vă dați seama dacă erați de la Adevărul sau Evenimentul zilei și apărea asta în presă, ieșea scandal”.

Pentru că frigul și timpul extrem de scurt nu m-au ajutat să particip la toate evenimentele la care mi-aș fi dorit, am rugat-o pe colega mea Laura Ștefănuț să ia câteva notițe de la alte două evenimente din București. Uite aici ce mi-a povestit despre ele:

Povești corozive după Ion Creangă

Locație: Teatrul de Artă, București

Suma alocată: 25.000 lei

„Fiindcă piesa nu apărea pe orarul teatrului, m-am apucat de căutări încrucișate pe google și facebook, cum am învățat când eram reporter de investigații (sună sexi, dar la bază e muncă de tocilară).

Ajung la Teatrul de Artă. “Nu e aici”, zice un băiat care mă conduce în hostelul de vizavi, unde urma să se joace piesa. O tipă creață, pe la 28 de ani, se dezgheța vizavi de panoul de Self Check in: niște cutiuțe negre metalice pe care le deschizi cu un cod primit pe mail și de unde iei cheia de la cameră.

În public erau vreo 10 oameni, după ce patru au plecat când unul a realizat că trebuie să ridice un colet.

În primul rând stătea o pălărie de cowboy cu o sticlă de pepsi înăuntru. Lângă ea, un bărbat. “Am aflat de povestea poveștilor în liceu parcă (…) am zis: vreau să văd un regizor care are sânge în el să o pună pe scenă”, a zis bărbatul care s-a prezentat Emil Călinescu. “Am zis să venim la stand-up intelectual, că acolo la stand-up oricum se înjură”, completează tipa de lângă Emil.

Pe scenă sunt 4 actori cu 4 scaune și 4 sticle de apă Bucovina.

Radu Popescu, regizorul, se ridică în picioare și își freacă mâinile, anunță că vor citi “cele două povești mai corozive ale lui Ion Creangă” și indeamnă publicul:

regizorul Radu Popescu

<<Dacă vreți să faceți acest exercițiu, pentru că asta o să fie și intenția mea in momentul în care o să lucrez pe text, să vă imaginati cum ar fi persoanele din aceste povești pe canapea la Măruță sau în emisiune la Capatos>>. Dă un semn că se retrage când e întrerupt:

— Mai e ceva de spus, se răstește ghiduș actrița de pe scenă, Ana-Maria Olaș

— Că n-am avut foarte mult timp de repetiție, așa că lectura nu va fi încărcată de mari realizări actoricesti, dar eu am mare bază în colegii mei și cred că o să ne distrăm bine împreună, completează regizorul.

La finalul primei lecturi mă scuz și ies din sală. O fată se strecoară în spatele meu. <<Credeam că vin la o piesă de teatru, nu la o repetiție>>. O întreb dacă îmi dă un interviu. <<A, n-aș vrea, că am o părere puțin negativă>>, mi-a spus ea.”

Round Table România

Locație: Centrul național de artă Tinerimea Română, București

Suma alocată: 24.900 lei

Despre evenimentul ăsta care nu apărea în programul organizatorilor am aflat de la o prietenă, când a postat pe facebook că Ministerul Culturii a început difuzarea live a emisiunii — cu o zi înainte de Ziua Culturii.

Am tăiat-o cu Barna spre eveniment, deși abia pe drum ne-am lămurit unde are loc: într-unul din sediile ministerului, Centrul de Artă pentru Tinerimea Română.

Încăperea era aranjată ca studioul unui show de divertisment, cu vreo trei camere de filmat care transmiteau live pe youtube.

Pe scenă erau moderatoarea, Sorin Mîndruțescu, CEO-ul corporației Oracle, Kamara de la trupa Alb și Negru și Analia Selis, o cântăreață argentiniancă pe blogul căreia scrie că a ajuns în România fiindcă “În SUA a apărut un drum neașteptat pentru Analia, apreciatul violoncelist român Răzvan Suma, motiv pentru care în anul 2003 s-a mutat în România”. Analia povestea că tangoul Zaraza a apărut prima dată în Argentina și era cântat de țăranul argentinian căruia îi era milă de calul său.

formația Alb Negru într-un moment muzical al conferinței Round Table

Se discuta despre viață, copii, dorințe personale, muzică. Moderatoarea a remarcat că “sunt bune aceste întâlniri, află lumea o mulțime de lucruri interesante, de la labe de maimuță la…”. N-am prins gluma, probabil sosisem prea târziu. Din când în când invitații își salutau câte un cunoscut prin sală.

Încercam să îmi dau seama despre ce este evenimentul. Și ce caută acolo CEO-ul unei corporații, oare a primit bani pentru asta, când moderatoarea, muzicoloaga Valentina Sandu Dediu l-a rugat să explice cum a ajuns de la economie la implicarea în festivalul de la Râșnov.

— Na, un pui de artist ratat o fi fost și in mine pe vremuri, a spus Mîndruțescu.

— S-a dovedit că nu e ratat! a zis muzicoloaga zâmbind.

— Artistul a fost din moment ce nu și-a urmat vreo carieră, deși a incercat să joace pe o scenă de teatru, la teatrul Carol Davila, pe vremuri.

Bărbatul prezintă pe scurt și festivalul de la Râșnov, unde e film, muzică și copii aduși din Moldova “pentru a înțelege cum se întâmplă cu istoria și cu lumea în care trăiesc”. “Eu când mă termin cu businessul vreau să mă apuc de evenimente culturale”, concluzionează acesta.

Următorul vorbitor e Kamara, care își prezintă trupa și anunță că vor cânta piesa cu cel mai mare succes din cariera lor, împreună cu invitatul special Raflo, un francez.

Pe Gabriel Sandu îl poți urmări și aici.

Au contribuit Laura Ștefănuț, Barna Nemethi, George Chiper-Lillemark, Ștefan Azaharioaie

reportaj video integral cu cele cinci evenimente

Add comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Redactie

Brrlog este o publicație de jurnalism explicativ și satiră culturală. Sau jurnalism cultural și satiră explicativă, încă nu e clar.