#periodic Extended Read _s01_e05

În timpul protestelor, taberele din presă se văd clar. Unele instituții media sunt hulite pe pancarte, în timp ce jurnaliști destul de necunoscuți devin un soi de eroi. Are loc un clash al cărui deznodământ poate fi decis de public.

Presa o duce rău în toată lumea, știrile false sunt instrumente de manipulare în masă și au contribuit la evenimente ca Brexit sau alegerea lui Trump.

La noi, televiziuni ca Antenele și RTV își rafinează consecvent aparatul de manipulare. Apar zeci de site-uri obscure care devin portavocea unor partide politice, pe model de manipulare rusească.

Cu toate astea, în România încă se mai face presă în interes public.

Internetul a permis apariția unor platforme independente care își fac treaba curat și cu impact.

La conferința Ministrului Iordache (când susținea legile de modificare a Codului Penal care au ajuns să scoată sute de mii de români în stradă) presa mainstream s-a prezentat la cele mai înalte standarde profesionale — cu jurnaliști care au transformat sesiunea de întrebări în lecție de jurnalism. Serios, ar trebui să se predea la facultate.

Peisajul media e acum ca o poveste cu eroi, la al cărei deznodământ va contribui cel mai mult publicul. De asta trebuie înțeles cum funcționează și ce poate fi de ajutor.

Presa independentă

Protestele au fost kick — startul presei independente din România. Ar fi crescut și în lipsa lor, dar manifestațiile astea au creat un momentum care a format încredere și comunități în jurul unor grupuri de jurnaliști deciși să își facă meseria.

În 2013, când au izbucnit protestele Roșia Montană și zeci de mii de oameni marșau pe străzile din București pentru a impiedica proiectul minier care ar fi distrus patru munți din Apuseni, presa tăcea. Dacă protestele astea imense nu erau o știre, atunci ce naiba mai putea deveni știre? Uite cum s-a reflectat prima zi de proteste masive pe ecranele TV:

Sursă: Pagina de Media

Compania care dorea exploatarea și primise undă verde de la Premierul Victor Ponta pompase milioane de euro în presa românească. O cumpărase.

Informarea pe subiectul protestelor a început să vină dinspre grupuri independente de jurnaliști.

Eram atunci la Casa Jurnalistului și primul articol despre manifestații (lansat chiar în prima noapte) a explodat. Nu mai văzusem asemenea trafic pe pagina Casei. Oamenii simțeau nevoia să înțeleagă ce se întâmplă și platforma asta le răspundea la întrebări. Am continuat să acoperim fiecare zi de proteste din cât mai multe unghiuri: ce zic oamenii, ce zic jandarmii, ce zice presa (care începuse să prezinte subiectul, era așa mare încât nu mai putea fi evitat). A fost și momentul în care am hotărât să cerem donații, iar oamenii au sărit să ajute. Casa Jurnalistului a devenit prima platformă independentă din România susținută integral prin donațiile cititorilor (care acopereau chiria casei și mâncarea jurnaliștilor).

O altă platformă de jurnalism care s-a remarcat în timpul protestelor din 2013 a fost RISE Project. Paul Radu, cofondatorul acesteia, îmi spunea atunci o poveste familiară: nu experimentaseră audiențe așa mari înainte. Grupul ăsta de jurnaliști de investigație a publicat atunci documente ascunse de autorități (cum ar fi licența de exploatare) și a arătat traseul banilor de la compania de exploatare la diverse firme de consultanță politică și medii de afaceri, după cum am mai scris:

“La noi a crescut mult publicul (…) cu mișcările Roșia Montană. Atunci și-au dat seama oamenii că sunt importante locurile astea de unde poți să îți iei informație relevantă. Ce a fost interesant e că oamenii au început să intre și în arhive. S-a creat o comunitate în urma mișcărilor din stradă”, spunea Paul Radu.

Comunitatea a continuat să crească, iar investigațiile presei alternative au făcut înconjurul lumii în anii care au urmat.

Cum a evoluat presa din România?

(Dacă nu vă interesează asta, săriți la poveștile despre publicitate și ce pot face cititorii)

În topurile internaționale pe libertatea de exprimare din mass-media, România stătea pe locul 49 în 2016. Destul de prost, fiindcă: “Excessive politicization of the media, corrupt financing mechanisms, editorial policies subordinated to owner interests and intelligence agency infiltration of staff — such has been the impact of the media’s transformation into political propaganda tools, which has been particularly visible in election years, including 2014.

Presa românească a fost mai tot timpul controlată de interese politice sau de business, cu toate că au existat perioade în care s-a comportat ca principalul watchdog din România.

La începutul anilor ’90, cu un președinte ales cu peste 80% și opoziție slabă, presa era văzută ca cel mai important adversar al elitei politice. Oamenii stăteau la coadă să cumpere ziare. Articolele din România liberă sau Expres zguduiau societatea. Printre cele mai importante anchete au fost cele legate de revoluție, de mineriade, sau dezvăluiri ca dosarele Berevoieşti — jurnaliștii au făcut muncă arheologică în localitatea Berevoiești, unde fuseseră arse și îngropate documente secrete.

După boom-ul ăsta, vânzarea ziarelor a scăzut continuu în ultimele două decenii. Spre exemplu, ziarul Adevărul vindea 182.086 exemplare în 1998 (primul an în care s-a început monitorizarea tirajelor) și 10.992 în 2013, potrivit Biroul Roman de Audit Transmedia.

Jurnaliștii erau intimidați cu amenințări, bătaie și procese — bătăi care au atins apogeul la începutul anilor 2000, vedeți de exemplu raportul ăsta FreeEx.

Peste toate astea se suprapunea o subfinanțare generalizată a jurnalismului de investigație pe subiecte de interes public, în schimb banii erau pompați pentru luptele de putere între actori politici, afaceriști.

Internetul a dat lovitura finală unui model de business defect din start. Redacții întregi s-au închis sau au diminuat numărul angajaților, fiindcă banii din publicitatea pe internet nu puteau compensa sumele din print.

Internetul ucide sau salvează presa? Da, zice Ted Rosenteil. Pe de o parte distruge vechiul model de presă, într-o schimbare de paradigmă similară cu cea generată de revoluția lui Gutenberg (Alan Rusbridger chiar compară schimbările generate de apariția tiparului cu cele declanșate de net).

Însă oferă șansa publicului să decidă care-i presa de care va avea parte societatea asta.

(La capitolul ăsta am folosit date din eseul meu precedent, scris pentru România Noului Val)

Puterea publicului: donații și publicitate

Dacă nu aveți timp să începeți să verificați de fiecare dată toată informațiile dintr-un articol, sau să faceți jurnalism cetățenesc, puteți susține platformele media decente și boicota emițătorii de fake-news.

Susținerea înseamnă să urmăriți munca jurnaliștilor de calitate, dar și să donați unor proiecte—de exemplu Casa Jurnalistului, DoR, RISE Project sau Brrlog, platforma pe care citiți acest text (paypal mai jos). Eu donez și voluntariez.

În mediul de azi, jurnalistul nu mai stă într-un turn de fildeș de unde emite un mesaj pe care audiența îl înghite pasiv. Nu mai e tell me the news, ci show me the news. Publicul poate detecta știri false, poate intra în dezbateri pe rețelele sociale sau în comentarii, poate verifica informații cu o ușurință mai mare ca niciodată. Trebuie să fie pe fază și să aibă pretenții de la jurnaliști, dar să și contribuie.

Ideal ar fi să avem o presă susținută prin donațiile audienței. Până atunci, presa se bazează pe bani din publicitate sau de la patroni.

În timpul protestelor de la începutul lui 2017 s-a făcut un boicot public față de brandurile care plătesc publicitate la Antene și RTV, televiziuni care au mințit sistematic în timpul manifestațiilor, dar și în rest (vedeți Rapoartele FreeEx).

Frontline Club a publicat o scrisoare prin care le cerea brandurilor să se disocieze de aceste televiziuni, în timp ce numeroși cetățeni anunțau că iau parte la boicot și/sau trimiteau sesizări la CNA.

Drept rezultat, numărul brandurilor care au făcut reclamă la aceste posturi a scăzut destul de mult.

Pentru a vă da seama cât de avide sunt posturile de TV după reclamă, iată ce au făcut în campania electorală:

Antena 3, B1TV, Realitatea TV, România TV au depășit timpul maxim legal alocat publicității, potrivit Active Watch. Organizația a monitorizat șase televiziuni, dintre care doar două nu au trișat: Digi 24 și TVR1.

"Din punctul de vedere al unui telespectator care plătește abonamentul de cablu pentru a avea programe de televiziune, ceea ce se petrece este un furt. Timpul pe care legea îl protejează pentru a garanta accesul telespectatorului la informații, la programe editoriale nu este respectat ci este deturnat de posturile lipsite de respect pentru lege și public pentru propriul lor interes comercial”, scria pe pagina organizației.

Presa din România e o altă bătălie care trebuie câștigată. Și toți putem contribui la asta.

Mai jos puteți urmări episodul Periodic despre proteste și mass-media.

Pe Laura Ștefănuț o puteți urmări aici.

Add comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Laura Ștefănuț