Discriminarea romilor la școală

42% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali. Ministerul Educației a fost condus pe rând de 20 de miniștri care, deși au promis reforme, n-au lăsat nimic sustenabil în urma lor.

Sistemul are probleme care îi afectează pe toți elevii, doar că acestea se complică atunci când elevii fac parte dintr-o categorie vulnerabilă. Rasismul împotriva romilor este cea mai răspândită formă de discriminare din școala românească.

Am vorbit cu lect. univ. dr. Delia Grigore (președinte Amare Rromentza), Marian Mandache (director executiv Romani CRISS), Sorina Petrică (psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental), Irina Costache (președinte A.L.E.G.), Roxana Marin (profesoară de limba engleză) și Doinița Mihai (coordonatoare de programe Asociația Matias) ca să aflăm care sunt cauzele problemelor copiilor romi, dacă există soluții și cum pot fi ele aplicate..

– Dacă vreți să jigniți instituția, jigniți-o, dar cred că e o atitudine total nepotrivită ce se întâmplă aici…

– Și dumneavoastră ne-ați jignit, domnul Antonescu! Și dumneavoastră ați jignit copiii, să știți.

– Nu am jignit pe nimeni…

– I-ați făcut hoți.

Pe 15 iunie, copiii romi din orchestra Asociației Matias au fost acuzați pe nedrept de furt în cadrul concursului național de interpretare muzicală „Marele Premiu”, de către profesorul coordonator al concursului, Nicolae Antonescu. Deși la ceremonia de premiere, copiii au apărut pe scenă cu bannere antirasism, cazul rămâne una dintre puținele instanțe discutate public ale rasismului din mediul școlar românesc.

M-am simțit un copil dat la o parte, care nu are parte cu lumea, care nu poate să vorbească cu lumea, să nu facă contact cu nimeni. — Cristian Nica, 16 ani, membru al orchestrei Matias

Eu m-am obișnuit cu rasismul, cu discriminarea. Până la urmă am ajuns la o vârstă și m-am întâlnit cu ea în toți acești ani, dar pentru un copil nu este la fel, ne-a mărturisit Doinița Mihai, coordonatoarea de programe a Asociației Matias.

Sorina Petrică, psiholog clinician, ne-a explicat că una dintre emoțiile cu care se confruntă un copil care trece printr-o experiență de bullying sau de discriminare este rușinea. Rușinea se asociază cu sentimentul ăsta de inadecvare personală.

Am copiii care nu vor să mai participe la concurs pentru că ei se gândesc, „Ce-o să spună ceilalți despre mine? Că eu fur…”, susține Doinița.

Marginalizarea și excluderea sunt două fenomene foarte importante care se asociază cu probleme de sănătate mintală de la o vârstă foarte mică. Sunt copii care ajung și dezvoltă fie anxietate dacă au un temperament inhibat, fie tulburări de comportament dacă au un comportament dezinhibat.

Oamenii se rănesc unii pe alții nu pentru că sunt răi, ci pentru că asta au învățat să facă sau sunt foarte răniți și nu mai au acces la un alt mod de a rezolva lucrurile sau asta este maniera în care ei s-au învățat să se simtă puternici, spune psihologul Sorina Petrică.

Copilul rom se simte în școala românească încă străin. Încă singur, încă dat la o parte, nerespectat și trist, ne spune lect. univ. dr. Delia Grigore.

I. Segregarea

Cele mai grave probleme ce țin de discriminare sunt cele sistemice și aici vorbim despre segregarea școlară, o realitate cu care copiii romi se confruntă și care îi afectează foarte dur și într-un mod destul de extins, spune Marian Mandache, directorul executiv Romani CRISS.

Plasarea copiilor romi în clădiri insalubre sau prost dotate sau îndepărtate (în curtea școlii, în spatele școlii) sau în clase la fel cele mai proaste, cele mai îndepărtate, cele mai friguroase din școală este un criteriu pur rasial. Sunt plasați acolo ca să nu-i deranjeze pe ceilalți copii, ca să nu fie amestecați cu ceilalți copii. — Delia Grigore.

Întâlnim în continuare o jurisprudență a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării destul de reținută în a sancționa discriminarea, iar în ceea ce privește instanțele de judecată, există în continuare o lipsă a înțelegerii importanței acestui fenomen, precum și o aplicare deficitară a legislației, detaliază Marian Mandache.

În România, eu n-am întâlnit vreun caz în care să se meargă mai departe de la consiliul național pentru combaterea discriminării în instanță. Cred că s-au lăsat victimele, exemplifică Delia Grigore.

Deși în ordinul din 2007 s-a impus practic o raportare anuală din partea școlilor, respectiv a inspectoratelor și ministerului, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Astfel încât noi nu putem spune cu certitudine care este în acest moment situația la nivel național, completează Marian Mandache.

II. Manualele

Într-o campanie CRJ din 2016, Irina Costache, președintele A.L.E.G., a realizat o analiză a manualelor de Istoria Românilor din perspectiva drepturilor omului.

Imagine din manualul de Istorie pentru clasa a XI-a al editurii Humanitas Educațional

Am fost foarte surprinsă de două lucruri. Unu, de faptul că de fapt comunitatea romă este absentă în aceste manuale. Sunt referiri foarte, foarte puține, adică le poți număra pe degetele unei mâini. Romii sunt prezentați ca un străin, nici măcar ca o subdiviziune a românilor. Pentru societatea românească e ceva foarte acceptabil și foarte prezent să vorbești într-un mod foarte derogatoriu despre comunitatea romă. — Irina Costache

Nu există această educație a bucuriei pentru alteritate. Adică să vezi un om diferit de tine din mai multe puncte de vedere — cu o altă limbă, o altă cultură, un alt port, chiar și un alt aspect fizic — și lucrul acesta să te bucure. Să fii bucuros că-l ai în preajmă, explică Delia Grigore.

Din păcate, aceste manuale subestimează și înțelegerea elevilor de astăzi, și interesele elevilor care merg astăzi la școală. Cred că s-ar putea să fim surprinși ca elevii, mai ales cei de liceu, să știe mai multe despre comunitatea romă sau să aibă mai multe întrebări, mai multă curiozitate și mai multă dorință de a înțelege decât informațiile pe care le oferă aceste manuale, completează Irina Costache.

Nu putem să vorbim despre istoria românilor și să ne referim doar la majoritari. Istoria românilor este și istoria femeilor și istoria altor comunități religioase din România, inclusiv a comunității musulmane. Și de aceea rolul istoriei romilor rămâne în continuare în paradigma de istorie a românilor. — Irina Costache

„Romii de la robie la emancipare” și „Holocaustul: evreii și romii” sunt teme — din fericire anul trecut în sfârșit după foarte mulți ani — au apărut în curiculum ca fiind obligatorii. Încă nu știm cum o să arate manuealele, abia de la anul școlar care urmează se vor aplica, completează Delia Grigore.

Principalele motive pentru care profesorii de istorie nu se îndepărtează de puținul conținut, pe care-l au în manualele aprobate de Ministerul Educației, este și faptul că consideră că nu au suficiente surse și materiale de informare despre istoria romilor, explică Irina Costache.

III. Profesorii

Partea aceasta de jignire este foarte des întâlnită. Uneori profesorii și fără să-și dea seama, folosesc în glumă cuvinte de genul „blondule” sau chiar am întâlnit și alte cazuri: le spunea unor copii „întunecimea ta” bruneților, romilor, spune Delia Grigore.

Principalele cauze sunt evident cele ce țin de stereotipurile la adresa romilor, prejudecățile care afectează minoritatea romă și atunci întâlnim situații, evident unii profesori sau directori împărtășesc aceste stereotipuri ce există în societate și reacționează în conformitate cu aceste modalități de a gândi, punctează Marian Mandache.

Un astfel de mod de gândire nu te ajută prea mult să te străduiești în relație cu copilul respectiv. Nu-ți dă posibilitatea să dai tot ce poți da în relație cu acel copil pentru că într-un fel, te aștepți să eșueze. Și dacă te aștepți să eșueze, nu mai investești efort, explică psihologul Sorina Petrică.

Fiecare copil are puncte tari și puncte slabe, nu există copil perfect. Fiecare copil are nevoie de sprijin. Fiecare copil poate să își atingă potențialul maxim într-o zonă sau alta în funcție de sprijinul pe care-l primește.

Atitudinea copiilor față de diferență se cultivă prin două căi importante. Prima este modelul adultului, felul în care adultul se raportează la diversitatea. Și a doua este felul în care adultul gestionează situațiile în care diferențele devin motiv de conflict.

Combaterea atitudinilor discriminatorii în mediul școlar se poate face cu mult sprijin pentru cadrele didactice, prin prisma programelor de formare continuă, mai punctează psihoterapeuta.

Îmi pare rău să văd că la modului psihopedagogic nu se face nimic despre multiculturalism. De fapt, managementul diversității în clasă este doar un curs opțional la master. Nu e nimic obligatoriu. — Delia Grigore

Nivelul de pregătire al profesorilor pentru sprijinirea copiilor, asistarea cu servicii adecvate, cu sprijin real pentru copii care întâmpină varii dificultăți — că sunt cauzate de statutul socio-economic, de etnie, de orientare, de identitate de gen etc — profesorii nu au în momentul ăsta nici cea mai minimală pregătire, ne-a mărturisit Roxana Marin, profesoară de engleză la un liceu din capitală.

Ar trebui ca sistemul să-și asume răspunderea și incapacitatea de fapt de a produce o reformă reală la nivelul pregătirii profesorului. Sistemul nu poate să facă asta.

Casele Corpului Didactic ar trebui să ofere mult mai multe cursuri pe interculturalitate, pe diversitate, pe combaterea rasismului și să ofere punctaj mare. Să fie o discuție la nivel de Ministerul Educației pe gradațiile de merit, pe punctajele existente ca aceste punctaje să fie într-adevăr semnificative, completează Delia Grigore.

Am făcut o dată, în ’90 și nu știu cât, cu ăștia de la educația 2000+, care era pe vremea aia, un program al lui Soroș, hă! (râde) Am făcut un curs care se chema „Consiliere și Orientare Profesională pentru Elevi”. A fost un curs extraordinar . Eu am aplicat foarte multe din lucrurile pe care le-am învățat la cursul ăla. În primii câțiva ani de după cursul ăla, am ținut jurnalul consilierului, ăsta era un instrument pe care fetele ne-au învățat la curs să-l ținem.

Eu fac educația aia pe care mi-ar fi plăcut să o am eu când eram mică și când m-a pus vaca aia de învățătoare în banca din spate și m-a persecutat și nu m-a băgat în seama încât am urât școala. — Roxana Marin, profesoară

Când am intrat prima dată în facultate ca asistent universitar, m-am lovit de portar care a zis „Ce cauți, băi, aici?” și m-am blocat pentur că nu mă așteptam, povetește Delia Grigore, lector universitar la catedra de Romani din cadrul Universității București.

„Nu avea cine altcineva să fure dacă nu voi”, le-a spus profesorul Nicolae Antonescu copiilor romi din orchestra Asociației Matias. Lipsit de dovezi, Antonescu i-a umilit pe copii în fața profesorilor, părinților și celorlalți elevi prezenți la eveniment. Până acum nu și-a recunoscut vina pentru cele întâmplate.

IV. Protestul

Pe 18 iulie, în fața sediului Ministerului Educației a avut loc o manifestație de protest față de rasismul antirom din mediul școlar. Printre lozincile scandate, s-au auzit „Etnia mea nu e problema ta” și „Afară din școală cu profesorii rasiști”.

Am avut o întâlnire spontană în interiorul Ministerului Educației cu câțiva reprezentanți ai ministerului. A fost luată în considerare ideea unei campanii naționale de combatere a rasismului în societate și în școală, desfășurată de minister în parteneriat cu organizațiile prezente. Mă bucur că s-a întâmplat asta, îmi mențin până în momentul în care vom avea un răspuns scris la memoriul pe care noi îl depunem astăzi. — Delia Grigore

Pe Oana o poți urmări și aici.

Add comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Oana Dorobanțu