„Gândeşte-te un pic, câte cărţi scrise sau câte filme regizate de femei ai citit şi ai văzut până acum? Chiar dacă sunt despre femei, majoritatea sunt scrise sau regizate tot de bărbaţi. Deci tot cu o perspectiva masculină asupra femeii te alegi la final” — asta îmi spunea acum un an, o prietenă, feministă convinsă. Nu ştiu cât a fost întâmplare sau alegere, dar de atunci am citit mai multe cărţi scrise de femei.

Lucru pe care nu am putut să îl aplic în cazul filmelor pentru că, din păcate nu ies atâtea filme noi regizate sau scrise de femei. Un studiu făcut de European Women’s Audiovisual Network (EWAN), derulat în şapte ani de zile, arată că deşi 44% din absolvenţii şcolii de regie film sunt femei, mai puţin de jumătate dintre ele ajung să profeseze în industrie. Un alt raport făcut de Universitatea din Londra are o concluzie la fel de descuranjanta: 84% din resursele de finanţare merg către filme regizate de bărbaţi. Momentan, Suedia este singura ţară în care lucrurile stau altfel. În 2015, Institutul de film din Suedia, condus de Anna Serner, a reuşit să impună un procent egal de finanţare pentru filmele regizate de femei.

Săptămâna trecută am ajuns la Pustnik, o rezidenţă europeană de scenaristică desfăşurată la Port Cultural Cetate, unde opt scenarişti din România, Ungaria, Suedia, Elveţia, Franţa şi Belgia au venit să lucreze la scenariul unui lungmetraj pe care îl au în desfăşurare.

Aici le-am cunoscut pe Caroline Ingvarsson, o regizoare ale cărei scurtmetraje Beneath the Spaceship (2015) si Dogwalker (2014) au fost premiate de mai multe ori şi pe Laurence Coriat, scenarista cunoscută pentru lungmetrajele la care a lucrat timp de zece ani cu regizorul Michael Winterbottom. Am stat de vorbă cu ele despre cum este să fii femeie în industria filmului de azi

Caroline a participat în rezidența de vis-a-vis de Dunăre cu un scenariu care se învârte în jurul rolurilor de gen într-un cuplu şi ce se întâmplă atunci când ele nu corespund aşteptărilor celorlalţi.

Povestea e cam așa: Charlie şi Freya aşteaptă primul copil și decid să se mute din Australia în Suedia, ţara de origine a lui Freya, datorită beneficiilor economice de care vor dispune atunci când va apărea copilul, cum ar fi concediu de maternitate şi paterniate de șase luni. Astfel, niciunul dintre ei nu ar fi nevoit să renunţe la job. În timp ce Freya se bucură de reîntoarcerea acasă, reuşeşte imediat să îşi găsească ceva de muncă şi îşi reia vechile relaţii cu prietenii, Charlie are dificultăţi de integrare în Suedia. Trebuie să dea din nou examenul de conducere, îi este foarte greu să înveţe limba sau să îşi găsească un job. Decide să se ducă la biroul de imigrări şi să ia lecţii de suedeză acolo, unde se vede regresând la stadiul de copil — elev, care trebuie să o ia de la început. Cei doi ajung fără să vrea să aibe vieţi separate, complet diferite. Pe fundalul acestor schimbări, sarcina înaintează.

Caroline spune că vrea să exploreze o criză de cuplu din ambele perspective, feminină şi masculină. Cum e pentru o tipă să fie autonomă şi puternică într-un cuplu, dacă se mai bucură pe deplin de reuşitele ei atunci când celălalt se simte lăsat în spate, dar şi ce se întâmplă cu el atunci când nu poate să îşi îndeplinească rolul de mascul care are grijă de familie, sentimentele de frustrare si vinovăție care vin împreuna cu presiunea socială.

Scenariul este inspirat din viaţa personală a Carolinei. Ea s-a întors din Australia în Suedia împreună cu partenerul ei, exact în momentul în care procentajul de femei care activează în film începea să fie egal cu cel al bărbaţilor.

„Bineînţeles că bărbaţii au fost primii care să ridice obiecţii la distribuirea asta egală de fonduri, dar recunosc că la început nici mie nu mi-a convenit situaţia, gândindu-mă că banii primiţi sunt datorită faptului că sunt femeie, nu pentru munca depusă”

Râde şi spune că asta vine probabil tot dintr-un masochism deprins de femeile care lucrează în spatele camerei, de a simţi că muncesc din greu pentru a realiza ceva. Abia acum a început să vadă beneficiile din această schimbare, odată cu filmele regizate şi scrise de femei:

„Senzaţia e că până acum a lipsit o parte mare din întreg. Pe măsură ce vine din urmă contribuţia feminină în film, împreună cu diversele ei nunaţe, vezi cum lucrurile evoluează rapid datorită surselor diverse de inspiraţie pe care le creează.”

Laurence Coriat a fost invitată la Pustnik pentru a ţine un masterclass de scenaristică. Într-o discuţie despre scenariile ei, spune că i-a fost întotdeauna mai uşor să construiască personaje masculine pentru că în majoritatea filmelor pe care le-a văzut, până şi în western-uri, i-a fost mai uşor să se identifice cu călareţul, eroul, decât cu femeile care-şi aşteaptă cuminţi printul de pe cal.

Până la o vizionare de film (Wonderland, 1999), unde un băiat a întrebat-o de ce a construit personajele masculine atât de slabe, Laurence nu şi-a pus problema că bărbaţii din film ar fi mai puternici sau mai slabi decât femeile:

„Intenţia mea este să explorez vulnerabilităţile oamenilor în general, indiferent de gen şi capacitatea lor, resursele infinite de care dispun pentru a le depăşi sau a le accepta. Probabil pentru că nu suntem obişnuiţi să vedem bărbaţi vulnerabili în filme, ei ne par a fi defecţi sau slabi şi chiar frustranţi pentru spectatorii de sex masculin.”

A scris scenariul pentru Me Without You în 2001, o perioada în care îşi aminteşte că filmele cu personaje principale feminine nu aveau multe şanse să fie finalizate pentru că pur şi simplu nu se vindeau, publicul nu era interesat. Crede că motivul pentru care scenariul ei a avut un viitor este pentru că regizorul a fost Winterbottom, cu care colaborase înainte pentru alte filme.

Laurance are umor, dar mai ales autoironie, calitate pe care o apreciază şi la regizori şi personaje fictive. Când am întrebat-o care este vulnerabilitatea ei, mai ales ca reprezentantă a genului feminin în industria cinematografică, scenarista mi-a invocat o secvenţă din serialul Girls. Hannah, unul dintre personajele principale, mereu nesigură de ea însăși, se întreabă în timp ce scrie, cine o să-i citească romanul. Prietena ei îi răspunde simplu — nimeni.

Filmele care au în faţa sau în spatele camerei femei nu se vând foarte bine momentan, dar ce se întâmplă acum în Suedia este un început promiţător. Un detaliu de perspectivă ar fi că în lume sunt, totuși, mai multe femei decât bărbaţi. Poate că odată ce vor fi în cinematografe mai multe filme care reprezintă femeile, ar crește și numărul de spectatori, cât și apetitul lor pentru asemenea producții. E o perspectivă interesantă, nu?

 

Add comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Andreea Găzdaru