Deși scandalul plagiatelor a zguduit credibilitatea sistemului educațional din România, iar o arhivă online a cercetării ar fi un mecanism eficace împotriva imposturii, politicienii și rectorii marilor universități se opun. 


Universitățile românești au fost marcate de un val interminabil de crize care le-au afectat prestigiul național și internațional, ăla cât mai era, precum și încrederea societății în calitatea și corectitudinea doctoratelor și activității de cercetare. Un sistem anchilozat de rețele de nepotism și patronaj care garantează elitelor din sistem venituri generoase pentru rezultate inconsistente, uneori chiar inexistente. Problemele educației românești sunt numeroase, dar azi vreau să vă propun să ne uităm cu lupa la una dintre cele mai evidente dintre ele, din care pare că liderii învățământului superior nu au învățat nimic: plagiatul. 

Și, totodată, vreau să discut despre rezistența politică la o soluție care ar putea contribui la eliminarea imposturii din acest mediu: un depozit online al lucrărilor științifice făcute pe bani publici. Asta am încercat să fac printr-un proiect de lege la care am lucrat și eu cu mult entuziasm, dar care a fost respins atât de clasa politică, cât și de reprezentanții marilor centre universitare. În momentul de față, publicul are un acces extrem de greoi la lucrările științifice (care au caracter public prin definiție) și studierea lor este supusă unor reguli cel puțin discutabile (pentru accesul electronic trebuie să te deplasezi fizic la Biblioteca Națională a României, nu poți fotocopia etc).  Cred că e foarte important să înțelegem de ce suntem în situația asta.

În iunie 2012, Traian Băsescu îl acuza pentru prima dată pe Victor Ponta de plagierea întregii teze în baza căreia și-a obținut titlul de Doctor în drept la Universitatea din București. De atunci, societatea românească a asistat la dezasamblarea universităților românești, din care doctorii de carton, dottore cum îi numea ironic fostul nostru președinte, cădeau împreună cu titlurile academice.

Unele dintre cele mai prolifice metode de a scoate „doctori” pe bandă rulantă s-au dovedit a fi rețelele clientelare de influență. Un exemplu de rețea clientelară plină de “doctori în științe militare” sau în domenii adiacente este cea din care fac parte Gabriel Oprea și ceilalți membri ai „Academiei Naționale de Științele Securității”, o academie fără niciun fel de producție științifică, dar cu indemnizații viagere de 3000 de lei lunar pentru fiecare membru.

Se poate spune că scandalul plagiatelor a fost chiar mai important decât scandalul Spiru Haret, care a dus la decredibilizarea învățământului universitar privat. Mai important pentru că dacă în cazul scandalului Spiru Haret au avut de câștigat universitățile publice, în cazul scandalului plagiatelor au pierdut toți actorii implicați. O întrebare firească ar fi: s-a reformat sistemul universitar românesc în urma acestei crize? Din păcate, nu. Universitățile, militare sau civile, publice sau private, au preferat să bage toate problemele sub preș și să se comporte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici nu ar fi trebuit să ne așteptăm că se vor comporta altfel, având în vedere lunga istorie a imposturii din școala românească, dubiile privitoare la calitatea cercetării multor „somități” ale lumii academice contemporane, precum și conservatorismul instituțional, rezilient la orice formă de reformă sau schimbare.

Așadar, nu a venit ca o surpriză faptul că majoritatea universităților românești, împreună cu reprezentanții acestora din parlament, precum Ecaterina Andronescu, fostul rector al Universității Politehnica din București, sau Sorin Cîmpeanu, rectorul USAMVB, s-au opus aproape oricărei inițiative care atenta, chiar și puțin, la modelul existent, care s-a dovedit, în repetate rânduri, extrem de găunos.

O asemenea inițiativă respinsă a fost și cea propusă de mine și un grup de colaboratori în 2015: o platformă electronică a tuturor tezelor de doctorat susținute la universitățile acreditate la noi și administrată de Biblioteca Națională a României. Ideea noastră preia modelul existent în majoritatea celorlalte state dezvoltate și este parte din trendul global spre accesul neîngrădit la cunoaștere, cu atât mai mult dacă aceasta este produsă cu sprijinul banilor publici. 


Ideea unui depozit electronic al lucrărilor științifice, incluzând aici tezele de doctorat, este una dintre consecințele scandalului plagiatelor, dar scopul său nu este doar acela de a facilita depistarea cazurilor de plagiat, ci este unul mult mai larg, așa cum am zis, de facilitare a accesului la cunoaștere. Într-o țară care are 42% dintre cetățeni la nivel de analfabetism funcțional, este clar de ce avem nevoie de mecanisme care să debirocratizeze accesul la informație.

Inițiativa legislativă la a cărei redactare am participat propune, concret,  înființarea unui website administrat de Biblioteca Națională a României care să cuprindă toate tezele de doctorat susținute la universitățile acreditate din România, precum și mare parte din articolele științifice realizate cu bani din bugetul statului. 

Pe de o parte depozitul ar încuraja producția de lucrări științifice, iar pe de alta ar avea și un rol de prevenție și combatere a valului de fraude academice. Pe de altă parte, accesul automatizat la tezele de doctorat ar ușura în mod semnificativ procesul de verificare a originalității tezelor de doctorat. 

Pentru cele mai simple cazuri de plagiat, cel de tip copy-paste, așa cum a fost în cazul lui Victor Ponta, Gabriel Oprea și alții, simpla indexare a tezei pe Google ar putea permite verificarea comparativă cu orice sursă online. În același timp, știind cât de ușor poate fi verificată originalitatea tezelor pe care le scriu, actualii sau viitorii doctoranzi s-ar gândi de două ori înainte să plagieze sau măcar vor adopta tehnici ceva mai complicate de plagiat, care necesită mai multe resurse. 

Desigur, pot apărea contra-argumente legate de protecția drepturilor de autor, dar trebuie să reținem că tezele de doctorat sunt finanțate de stat, iar ceea ce e plătit de stat ar trebui să fie accesibil, în mod gratuit, publicului. De altfel, legea educației naționale stipulează că tezele de doctorat sunt documente de interes public. Cu toate acestea, pentru a proteja potențialele drepturi patrimoniale și publicistice ale autorilor, se pot introduce perioade de „embargou” de 1-2 ani, timp în care aceste lucrări să fie depozitate, dar nu și accesibile, iar autorul să aibă astfel timp să publice conținutul într-o carte sau articole științifice. Cred că important este publicul să aibă acces la conținutul tezelor, cu respectarea drepturilor de autor, ca acestea să fie accesibile cât mai multor persoane, nu neapărat forma în care acest lucru se întâmplă.

În prezent, singurul mod în care se pot consulta tezele de doctorat susținute la universitățile acreditate din România este prin solicitarea accesului la copia fizică, pe hârtie. În același timp și accesul la cea electronică se face tot printr-un drum la sediile Bibliotecii Naționale a României, a Academiei Române sau la bibliotecile facultății unde aceasta a fost susținută. Majoritatea bibliotecilor universitare permit foarte greu accesul la copiile fizice ale tezelor, iar regulile Bibliotecii Naționale sunt atât de stricte încât nu ți se permite să faci poze la paginile tezelor. Astfel devine extrem de dificil să compari cu alte lucrări și, în general, îți stă bibliotecară în ceafă, urmărind fiecare mișcare pe care o faci.

Cine și de ce se opune
Proiectul lansat în 2015 a devenit între timp un efort de grup format din 62 de parlamentari din toate grupurile politice. Lucrând la Camera Deputaților în acea perioadă, în calitate de consilier parlamentar al unui deputat independent, la Comisia de Politică Externă, am putut să promovez ideea unei asemenea inițiative, coagulând un grup de consilieri, deputați și senatori pentru promovarea unui proiect de lege în acest sens. Efortul nostru a fost unul de echipă și a implicat activități intense de lobby la toate grupurile parlamentare pentru strângerea de semnături de susținere, inclusiv PSD și PNL, precum și acțiuni adiacente de redactare, explicare și îmbunătățire. Pe parcursul redactării inițiativei legislative au apărut tot felul de dileme legale și politice, precum cele legate de protecția drepturilor de autor. Scopul principal era să reușim implementarea unui model occidental din ce în ce mai răspândit și în România, adaptat în așa fel încât să răspundă cât mai bine nevoilor și caracteristicilor locale. 

Cu toate acestea, inițiativa legislativă pare a se fi împotmolit în abisul legislativ. Eforturile mele și ale colaboratorilor mei se pare că nu au fost suficiente pentru a facilitata adoptarea legii. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă în 2016. În motivarea raportului de respingere a inițiativei, Comisia pentru învățământ a Senatului argumenta că motivul respingerii este bazat pe faptul că 

„există un cadru legal care reglementează organizarea și implementarea programelor de studii universitare de doctorat din România” și că „conform prevederilor art. 66 din HG 681/2011, teza de doctorat și celelalte anexe din dosarul doctoratului sunt documente publice și se redactează, respectiv arhivează și în format digital. Acestea se publică pe un site administrat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.”

Și în genul ăsta de argumentare intervine problema de fond. Răspunsul comisiei, strict tehnic, este valid: tezele de doctorat se arhivează și în format electronic. Problema este că nu sunt publicate pe un website administrat de ministerul educației, iar această instituție nu a întreprins niciodată măsuri concrete în această direcție. De altfel, Ecaterina Andronescu, președinta Comisiei pentru învățământ din Senat, a declarat că responsabilitatea tezelor de doctorat trebuie să revină fiecărei universități și s-a opus unui sistem centralizat:

„Fiecare universitate poartă răspunderea modului în care își administrează programele de doctorat și în ce condiții evaluează și oferă titlurile de doctor. Senatul universitar trebuie să fie cel care decide în ce condiții sunt oferite titlurile de doctor și cum sunt publicate acestea. Publicarea online a acestor teze de doctorat ar trebui făcută de către fiecare universitate în parte, care răspund pentru calitatea tezelor în baza cărora oferă titlurile de doctor. Nu ar trebui publicate centralizat.”

Ironic este că deși principiul autonomiei universitare, pe care doamna Andronescu îl proclamă mai sus, este unul de dorit, e foarte probabil ca el să stea, de fapt,  în calea reformei academice, mai ales în condițiile unor situații de corupție sistemice cum sunt cele dovedite la noi. Autonomia universitară riscă să devină doar un instrument folosit pentru blocarea oricărei reforme, iar dacă acceptăm că autonomia universitară este aproape absolută în privința cercetării, atunci orice schimbare a modului în care universitățile evaluează și oferă titluri de doctor devine incoerentă.

În noua sesiune parlamentară care începe în februarie 2018, Camera Deputaților urmează să se pronunțe și ea, în calitate de cameră decizională, asupra acestei inițiative legislative, însă sunt  puține șanse de adoptare. Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților a decis să emită, la rândul ei, un raport de respingere a inițiativei. Legat de acest raport, Camelia Gavrilă, președinta comisiei, a declarat că nu își amintește nimic despre această inițiativă, deși este persoana care a semnat raportul de respingere a inițiativei. Când am contactat-o telefonic pentru a discuta oportunitatea publicării online a tezelor de doctorat, aceasta a preferat să răspundă evaziv și cu generalități academice, susținând că:

„Eu mă gândesc mai mult, ca profesor, și la pregătirea studenților, la cursurile de etica a cercetării, la existența unui suport de curs pentru a deprinde instrumentele de cercetare corectă și la masteranzi, de asemenea, înainte de a se intra în etapa doctorală, deci ca o pregătire pe traseu. Deci există o deschidere în această direcție și cam toți colegii din comisie au fost deschiși.”

În procedura parlamentară, dacă o inițiativă legislativă primește un raport negativ de la comisia de resort, atunci șansele ca respectiva inițiativă să primească un vot favorabil în plenul camerei este extrem de redus. Deci lupta se dă, de cele mai multe ori, în comisiile de specialitate, care sunt în general compuse din reprezentanții informali ai grupurilor de interese din domeniile asupra cărora respectivele comisii deliberează și decid.

Un alt membru al Comisiei parlamentare pentru învățământ din Camera Deputaților și rector al USAMVB, Sorin Cîmpeanu, contactat telefonic, a declarând că, în principiu, o asemenea inițiativă este pozitivă, dar că modul digitalizat în care se dorește punerea în practică a acestei idei ar implica costuri de introducere în sistem a tezelor redactate în perioade în care ele se depuneau doar în format fizic.

Ce se va întâmplă de aici înainte cu astfel de inițiative legislative
În pofida rezistenței membrilor comisiilor de specialitate, ideea publicării online în mod centralizat a tezelor de doctorat și a lucrărilor științifice finanțate de stat a atras sprijinul parlamentarilor din opoziție, care au depus deja încă două inițiative legislative cu scopuri similare. Robert Turcescu, jurnalistul ajuns deputat al Mișcării Populare, a propus în vară un proiect pentru înființarea unui registru electronic al lucrărilor de doctorat, urmărind publicarea online a tuturor tezelor de doctorat din 1990 până astăzi. 

O inițiativă mai recentă și într-o formă mai complexă a fost depusă și de Uniunea Salvați România, care a lucrat la o versiune îmbunătățită a proiectului din 2015, unde propun nu doar mecanisme anti-plagiat, dar și popularizarea științei românești pe plan național și internațional. Contactat telefonic, Vlad Alexandrescu, senator USR și unul dintre inițiatori, consideră că:

„De când se oferă un spor salarial consistent pentru cei care dețin titluri doctorale, mulți oameni au început să fie interesați de astfel de titluri, iar unii dintre ei apelează la practici lipsite de etică. Acest depozit ar fi un pas în direcția rezolvării problemelor din cercetarea românească. În Franța, spre exemplu, orice teză de doctorat este publicată pe un website, imediat după susținere. Oricine poate să o compare cu alte lucrări.”

Un alt inițiator al propunerii USR, deputatul Adrian-Claudiu Prisnel, consideră că:

„Atunci când știi că lucrarea ta va fi publică se crează o presiune să o faci mai bună. Mă refer atât la student cât și la profesorii îndrumători. Iar faptul că mulți cercetători sau persoane interesate vor avea acces la toate lucrările științifice realizate în mediul academic, va crește calitatea acestora și va descuraja plagiatul.”

Totuși, șansele ca aceste două inițiative să devină lege sunt relativ reduse, în condițiile în care PSD-ul nu are niciun interes în promovarea unei asemenea legi, iar comisiile parlamentare pentru învățământ sunt compuse din aceiași oameni refractari la o reformă în această direcție. 

Dacă subiectul depozitului electronic pentru lucrările științifice nu ajunge pe agenda publică, iar societatea civilă și partea mediului universitar care susține transparentizarea nu va avea o atitudinea mai proactivă, tezele de doctorat vor rămâne bine ascunse în rafturile prăfuite ale bibliotecilor universitare, sub un lacăt gros care le va da celor cu probleme un somn mai liniștitor. 


Marius este student la Central European University, unde face un master în Relații Internaționale. Îl puteți urmări și pe FacebookTwitter sau pe site-ul lui.


1 comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • […] De asemenea, trebuie clarificate prevederile privind modul în care funcționează și sunt evaluate școlile doctorale, introduse sancțiuni aspre pentru abaterile privind integritatea academică, dezvoltate programe educaționale care să prevină și să depisteze plagiatul și, nu în cele din urmă, realizată o platformă online care să înglobeze informațiile privitoare la școlile doctorale, precum și materiale informaționale cu privire la plagiat, scriere academică, respectiv etică și deontologie profesională în mediul universitar. În același timp susținem nevoia realizării unei baze de date online cu toate tezele de doctorat din România. […]

Marius Ghincea