Este deja destul de cunoscut şi discutat faptul că bărbaţii sunt cei care fac film în mod majoritar. Sunt cei care au cel mai mare output de filme şi cei care deţin un oarecare monopol pe discursul filmic. De-a lungul istoriei teoretice a cinemaului, au existat numeroase discursuri critice, care au chestionat cât de mult forma cinematografică a fost influenţată&formată după un mod masculin de a vedea lumea (şi în special femeile), după o perspectivă masculină. Aceste discursuri se pot rezuma într-un concept-simbol: the male gaze, care ascunde în spatele lui un lung istoric teoretic, deseori polemic.

Cum ocaua mică răstoarnă carul mare, aşa şi un mic calup de cinci filme din cadrul Bucharest International Experimental Film Festival încearcă să rupă această hegemonie. Embrace The Female Gaze face parte din competiţia internaţională şi declină conceptul de perspectivă feminină într-o selecţie foarte atent curatoriată.

Still din filmul Islands

Primul film este Islands, regizat de Yann Gonzalez (singurul bărbat din calup), are creionează un joc de priviri şi sexualitate cu o structură narativă fluidă. Doi tineri se sărută şi fac sex, întrerupţi de un monstru, care ajunge să li se alăture. Un cuplu (un băiat cisgender şi o fată trans) îşi consumă pentru prima oară relaţia. O tânără meditează şi se masturbează ascultând înregistrări cu cuplul anterior. Cele trei episoade (asemănătoare cu hyperlink cinema, dar greu de încadrat cu precizie în format scurt) curg unul în celălalt, alcătuind un lung şir de voaiori, ca o matrioşcă a privirilor şi a sexualităţii.

Still din filmul Horse Boobs

Horse Boobs (r: Katrina Daschner) lucrează şi el cu sexualitatea, dar preferă o rută mai conceptuală şi nonnarativă decât Islands. Compus aproape integral din gros-plan-uri şi planuri detaliu, scurtmetrajul austriac îmbină o privire asupra unor detalii fetişizabile cu cadre asemănătoare cu corpuri de cai. Astfel, creează un fel de dialog (uneori comic) între procedeele vizuale folosite pentru a fetişiza corpul feminin şi caii, care sunt deseori folosiţi dentru a denota virilitate, masculinitate etc.

Still din filmul What Happened To Her

Tot de o iconografie gendered se leagă şi What Happened To Her, al lui Kristy Guevara-Flanagan, anume cel al cadavrelor feminine şi al tropului crimelor împotriva femeilor. Dacă a fost vreodată un exemplu perfect pentru deja clişeicul low-budget, high-concept, acest scurtmetraj este acela. În timp ce vedem cadre preluate din filme şi seriale cu cadavre feminine fiind descoperite sau investigate (aproape întotdeauna de bărbaţi), o povestire a unei actriţe care a făcut acest tip de figuraţie rulează în voice-over, cele două planuri (video şi audio) lucrând câteodată împreună, câteodată separat. Acest motiv (al cadavrelor feminine) pune în discuţie probleme de corporalitate şi reprezentare prelung discutate în teorii (filozofice şi critice) discutate înainte – corpul inert care este lipsit de putere, dar devine un motor pentru naraţiuni deseori masculine sau despre masculin.

Still din filmul Into All That Is Here

Into All That Is Here este, dintre filmele din selecţie, cel care mizează cel mai mult pe un tip de cinema senzorial. Trecând de la întuneric la o explozie de joie de vivre şi culoare, Laure Provoust îşi construieşte filmul ca un asalt de impulsuri, în special printr-un montaj alert (atât vizual, cât şi sonor), care suprapune şi întretaie cadre de câteva secunde supraaglomerându-l de mesaje şi simboluri (natura fiind probabil cel mai pregnant semnificat). Filmul nu urmăreşte un traseu narativ, cineasta urmărind să reprezinte "noțiunea de dorinţă carnală după traversarea unei perioade întunecate” (cum aflăm din descrierea curatorială) prin mijloace formale.

Still din filmul Strangely Ordinary This Devotion​

Ultimul film din calup, Strangely Ordinary This Devotion, reprezintă gaze-ul a nu una, ci două femei – Dani Leventhal şi Sheilah Wilson.  Luând premisa the personal is political şi trecând-o printr-un filtru experimental, cele două îşi documentează viaţa de zi cu zi şi întretăiate cu secvenţe ceva mai abstracte/simbolice mixând aplecarea uneia dintre ele către puterea semnificativă a realului (Leventhal) cu preocuparea pentru instalaţii şi perfomance a celeilalte (Wilson). Cum nu-mi rămâne foarte mult loc să rezum, vă invit să citiţi despre cele două şi demersul din spatele acestui film queer, personal şi conceptual în acest interviu din Cinemascope.

Iar eu continui prin a vă spune că BIEFF reuşeşte din nou să compună o selecţie variată şi solidă de filme, care se joacă formal în cele mai inventive moduri. Embrace The Female Gaze nu e neapărat calupul pentru oameni care-şi doresc mai multe femei puternice în cinema, dar e cu siguranţă potrivit pentru cei care-şi doresc un cinema feminin puternic.

 

Add comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alex Mircioi