De ce a virat Rusia către un conservatorism tradiționalist, în condițiile în care în anii de după căderea regimului Sovietic a avut o abordare socială destul de liberală?


În noiembrie 2017, Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, anunța organizarea în Republica Moldova a ediției din 2018 a Congresului Mondial al Familiilor, după o întâlnire cu Valeri Alexeev, liderul Fondului Internațional pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe și apropiat al cercurilor politice de la Moscova. Congresul Mondial al Familiilor, a cărui ediție din 2017 a avut loc la Budapesta, este o organizație americană înființată ca urmare a unei întâlniri avute la Moscova, în 1995, între Larry Jacobs, un conservator influent în cercurile evanghelice din SUA, și mai mulți reprezentanți ai facțiunilor pan-ortodoxe din establishmentul din Rusia. Aceasta este doar una dintre organizațiile conservatoare occidentale care au ajuns să conlucreze cu organizațiile afiliate Federației Ruse și să îi promoveze comunicarea strategică.

Inițial relativ marginale atât în Rusia cât și în occident, mișcările și organizațiile conservatoare și de extremă dreapta din occident și Rusia au început să devină din ce în ce mai vizibile și mai influente în spațiul public, mai ales după ce efectele recesiunii economice prelungite din occident au dus la alienarea unor segmente semnificative din populațiile acestor state. Totodată, protestele opoziției liberale din marile orașe rusești împotriva regimului lui Vladimir Putin dintre 2011 și 2013, cele mai mari din istoria post-sovietică a țării, a dus la metamorfoze profunde în relația dintre regimul lui Vladimir Putin și elitele urbane, provocând schimbări de abordare în multitudinea de probleme sociale și în ceea ce privește tiparul electoral folosit de Kremlin pentru a-și asigura stabilitatea politică. Schimbările au urmărit, pe de o parte, stabilizarea situației politice interne, iar pe de altă parte crearea unui model „alternativ” și în contrapondere liberalismului occidental, cu care să poată intra în competiție.

Așadar, revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, cu ocazia celui de-al treilea mandat de președinte, a adus schimbări semnificative în politica internă și externă a Rusiei. Pe de o parte, regimul de la Moscova a trebuit să găsească o soluție de lungă durată pentru protestele de stradă masive ale elitelor intelectuale și ale hipsterimii corporatiste din Moscova și St. Petersburg, iar pe de altă parte se pregătea să își asume un rol mai pronunțat într-o lume tulburată de marea recesiune din 2008.

Regimul de la Moscova a urmărit să își asigure stabilitatea internă și interesele externe prin schimbarea modului în care aborda sfera „valorilor spiritual-morale”. Această sferă a valorilor spiritual-morale, împreună cu toate instituțiile asociate ei, ajung să fie considerate de importanță strategică, inclusiv din perspectiva securității naționale a Federației Ruse. De altfel, Conceptul de Securitate Națională al Federației Ruse și Strategia Națională de Securitate a Rusiei menționează valorile spirituale printre principalele sfere în atenția securității naționale, alături de sfera economică, politică, militară. Astfel, protecția „familiei tradiționale”, a valorilor spiritual-morale ortodoxe și modelele tradiționaliste din societate devin la fel de importante precum dezvoltarea economică sau protecția militară împotriva unei invazii. 

În aprilie 2013, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrushev, declara la o întâlnire a Comitetului Academic al Consiliului că „este necesar să oferim o atenție cât mai mare consolidării securității naționale în sfera spiritualității și moralității […] în particular problema relațiilor între persoane de același sex.” Câteva luni mai târziu, Vladimir Putin, într-un discurs ținut în fața Dumei de Stat, declara că „distrugerea valorilor tradiționale ‘de sus’ (n.m. în jos) nu aduce numai consecințe negative pentru societăți, dar este esențialmente anti-democratică, din moment ce este implementată […] împotriva voinței majorității populației.”

Cu toate acestea, valorile spiritual-morale nu sunt definite, ci sunt considerate perene, eterne, imprescriptibile și eminamente naturale. Dar de ce acest viraj către un conservatorism tradiționalist promovat de stat, în condițiile unei abordări sociale destul de liberale în anii ce au trecut după căderea regimului Sovietic? De ce au ajuns liderii ruși să vadă modelele sociale liberale ca fiind o amenințare de securitate națională?

Din punctul meu de vedere, sprijinul setului de valori moral-spirituale de natură tradițională, ortodoxă, de către elita politică rusească a fost rezultatul schimbării de strategie politică internă și externă a Rusiei. Moscova ajunge să instrumentalizeze tradiționalismul ortodox pentru a-și construi o nouă bază electorală internă și pentru a promova o politică externă revanșardă, folosind tehnici hibrid de război informațional și contracarare a narațiunilor societale promovate de către elitele occidentale liberale.

Din perspectiva securității naționale, Kremlinul a început multiple procese de securitizare a modernității însăși, aceasta fiind construită discursiv drept o amenințare existențială pentru societate și cultura rusă, o amenințare pentru securitatea ontologică a rușilor de rând. Un subiect ajunge o problemă de securitate atunci când un actor politic cu suficient capital social și autoritate reușește să convingă publicul că un subiect anume reprezintă o amenințare existențială pentru ceva prețuit de către audiență, precum cultura sau valorile morale ale Rusiei. Dacă audiența este convinsă de argumentele actorului, atunci acesta din urmă poate lua măsuri excepționale pentru a ameliora sau elimina amenințarea. Spre exemplu, dacă un politician afirmă suficient de persuasiv că paradele LGBT sau expunerea în public a comportamentului homosexual reprezintă o amenințare pentru siguranța publică sau cea a copiilor, care ar fi „convertiți” în homosexuali, iar audiența crede aceste argumente, atunci politicianul poate impune o legislație extraordinară care să interzică „propaganda gay”. Acesta este un exemplu concret de securitizare societală, iar exact acest lucru s-a întâmplat în Federația Rusă.

Kremlinul a început procese de securitizare a modernității cu două mari scopuri: (1) securizarea spațiului politic intern prin îngrădirea corpului electoral liberal din marile centre urbane rusești, lucru care s-a reușit printr-o alianță cu majoritatea conservatoare a populației din rural și urbanul mic rusesc și (2) asumarea unui rol proeminent în politica globală, contestând supremația politică americană și cultural-socială a occidentului. Acest lucru se realizează prin sprijinirea mișcărilor de extremă dreapta și radical conservatoare din statele europene și SUA, precum și promovarea dezinformării generalizate, deja renumitele „fake news”.

Reinventarea regimului politic intern
În planul politicii interne, virajul spre sprijinirea unei ideologii conservatoare, centrate pe valorile morale ortodoxe, și conceperea modernității liberale drept amenințare de securitate a început imediat după protestele din 2011-2013 din marile orașe ale Rusiei și revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin. Acest viraj a avut ca scop consolidarea regimului prin asigurarea unui nou model electoral care să asigure stabilitate politică partidului „Rusia Unită” al Kremlinului. Totuși, pentru a înțelege acest viraj trebuie să ne uităm la contextul politic și social rezultat în urma retragerii lui Boris Elțîn de la președinția Rusiei, în 1999, și venirea la putere a lui Vladimir Putin, un birocrat necunoscut până la acel moment.

În cartea Fragile Empire, jurnalistul Ben Judah, unul dintre analiștii britanici specializați în spațiul post-Sovietic, afirmă că între venirea la putere a lui Vladimir Putin, la finalul anului 1999, și începutul recesiunii globale din 2008, în Rusia exista un compromis între elita politică din jurul lui Putin și clasa de mijloc emergentă din marile centre urbane și elita intelectuală. Acest compromis a constat în renunțarea la pluralismul politic, democrația de tip occidental, în schimbul stabilității și bunăstării economice. Regimul lui Vladimir Putin reușește, așadar, să instaureze o „democrație originală” de tip autoritar, în care pluralismul politic este mimat. În schimb, clasa de mijloc din Rusia obține stabilitate economică și socială, după haosul din anii 1990, o creștere accelerată a bunăstării economice în marile centre urbane, cauzată în special de liberalizarea economică și folosirea banilor veniți din exporturile de gaze și petrol.

Compromisul a funcționat, iar economia rusească a beneficiat de o dezvoltare semnificativă până la începutul recesiunii, în același timp cu o depolitizare a spațiului public. Clasa de mijloc emergentă din Rusia era satisfăcută de beneficiile economice și cadrul social liberal rezultat în urma consensului social. Au preferat să renunțe la o democrație și așa disfuncțională și profund instabilă în schimbul unui regim mai represiv, dar care le oferea stabilitate politică, creștere economică și un nivel de trai din ce în ce mai bun.

Acest lucru s-a schimbat odată ce consecințele recesiunii din occident au început să fie simțite în Rusia, începând cu scăderea bruscă a cererii pentru energie (gazul reprezentând principalul produs de export) din statele europene afectate de criza economică. Pe măsură ce beneficiile oferite de consensul anilor 2000 s-a disipat, iar șomajul și creșterea prețurilor au crescut alienarea populației urbane obișnuite cu creșteri economice susținute, tentativele de contestare a regimului au început să fie din ce în ce mai frecvente. Iar aceste tentative au rezultat în protestele masive din perioada 2011-2013, contestând regimul Medvedev-Putin și opunându-se întoarcerii la Kremlin a lui Vladimir Putin, reales pentru a treia oară drept președinte al Rusiei. Ca urmare a disipării consensului care a asigurat stabilitatea regimului de la începutul anilor 2000, Kremlinul a trebuit să găsească o alternativă, iar acea alternativă a fost conservatorismul pan-ortodox.

Această strategie a urmărit, în principal, două lucruri: (1) să creeze o nouă bază electorală, formată din populația relativ conservatoare din mediul rural și urbanul mic, care să asigure stabilitatea regimului prin izolarea electorală a clasei de mijloc din marile centre urbane și (2) să ofere o nouă coerență ideologică regimului, astfel încât să se diferențieze de alternativele politice interne și modelele idealizate occidentale. Așadar, virajul către conservatorism a fost bazat pe interese pragmatice de supraviețuire a regimului, rezultând într-o reinventare a acestuia.

Acestă reinventare ideologică a deschis calea pentru ca organizațiile ultra-ortodoxe și conservatoare din Rusia să devină mai proeminente în spațiul public și să reușească să își impună dezideratele politice, legislative și sociale, devenite peste noapte compatibile cu viziunea Kremlinului. De aici n-a mai fost decât un pas până la limitarea dreptului la avort, reducerea drepturilor femeilor, redefinirea violenței domestice și limitarea drepturilor de exprimare a persoanelor LGBT. Pe măsură ce paradigma tradiționalistă a ajuns să domine toate eșaloanele statului rus și să pătrundă mai profund în societate, viziunile și practicile sociale sau politice contrare au început să fie portretizate drept amenințări existențiale pentru fibra morală, pentru cultura și identitatea națiunii rusești. Ca în orice societate închisă, viziunile contrare politicii oficiale trebuie eliminate din spațiul public, unde doar narațiunile aprobate oficial sunt permise. Tocmai asta este diferența dintre societățile închise și cele deschise. În societățile deschise există o pluralitate de idei, valori și proiecte identitare care se află într-o constantă competiție, pe când în societățile închise nu este permisă decât un singur set de idei și valori, o singură identitate aprobată oficial. Rusul adevărat este vorbitor de limbă rusă, ortodox, heterosexual și susținător al modelului tradițional (patriarhal) al familiei.

November 2017, Ulyanovsk, Russia - giant banner with portraits of Patriarch Kirill, Head of Orthodox Church, and Vladimir Putin, President of RussiaNovember 2017, Ulyanovsk, Russia – giant banner with portraits of Patriarch Kirill, Head of Orthodox Church, and Vladimir Putin, President of Russia

Pan-ortodoxismul globalizat. Revenirea la tradiționalismul pre-modern
Pe plan extern, virajul spre conservatorism al regimului de la Moscova a creat oportunitatea dezvoltării unei alternative strategice la modelul social și politic occidental, propunând revenirea sau menținerea tradiționalismului tipic pre-modern ca o cale naturală de rezolvare a clivajelor și crizelor sistemice care afectează lumea de azi. Conservatorismul și setul ortodox de valori spiritual-morale au oferit Rusiei ocazia să intre într-o competiție cu occidentul pe care o credea deja pierdută după colapsul Uniunii Sovietice și perimarea ideologiei comuniste. Acesta ajunge să ocupe un rol important în politica externă rusă, asemănător celui deținut de comunismul internaționalist al URSS.

Așadar, după 2012, Rusia a început să promoveze strategic în „vecinătatea apropiată”, cât și în occident, noi mesaje conservatoare care contestă decadența unui occident perceput drept hedonist și căzut în capcana homosexualității și a relativismului moral. Rusia începe să finanțeze dezvoltarea unei rețele globale de mass-media, cu „Russia Today” drept principalul nod de comunicare, dar cuprinzând zeci de alte platforme online și „troll factories”. Scopul acestora nu a fost, desigur, doar acela de promovare a narațiunilor conservatoare și noua ideologie politică de la Moscova, ci și de a discredita, submina și influența sistemele sociale și politice occidentale, inclusiv prin dezinformare directă și indirectă sau publicarea de materiale confidențiale care aveau potențialul să distrugă reputația unor lideri politici occidentali, precum scandalul emailurilor de la Departamentul de Stat al SUA.

Într-un raport publicat recent, Antonis Klapsis, visiting fellow la Centrul Wilfried Martens din Bruxelles, examinează „alianța nesfântă” dintre extrema dreaptă europeană și guvernul Federației Ruse sau alte organizații afiliate acestuia din urmă. Acesta afirmă că această cooperare dintre extrema dreapta și Rusia se bazează pe motive ideologice, dar și pragmatice. Klapsis afirmă că liderii politici radical de dreapta din Europa îl văd pe Vladimir Putin drept „modelul unui lider puternic, conservator, care se opune decadenței vestului”. Totodată, continuă acesta, partidele de extremă dreapta sunt în general euro-sceptice și anti-americane, iar o relație apropiată cu Rusia este văzută drept o necesitate pentru a atinge obiectivul dizolvării instituțiilor euro-atlantice și legăturile acestor țări cu SUA. Având în vedere că acesta este și obiectivul Kremlinului, de a submina cadrul instituțional nord-atlantic, Kremlinul găsește foarte utilă cooperarea cu partidele de extremă dreapta.

Putem observa acest lucru și în România, unde ambasadorul Rusiei s-a declarat în favoarea inițiativei constituționale propuse de Coaliția pentru Familie, alături de neoprotestanții americani și reprezentanții marilor culte, în special Biserica Ortodoxă Română. De altfel este binecunoscută relația dintre cele mai conservatoare segmente ale BOR, în special mănăstirile din Moldova, cu instituțiile culturale și politice de la Moscova. Alexander Dugin, unul dintre ideologii noului regim conservator, între timp marginalizat, și-a lansat chiar și o carte la București, unde a beneficiat de destul de multă atenție din parte conservatorilor români

Și totuși, cum reacționăm?
Este evident că virajul conservator al Moscovei a fost în principal cauzat de un pragmatism real politik, dar impactul este vizibil și rezultatele destul de pozitive pentru guvernul Rusiei. Cooperarea bazată și pe pragmatism și pe ideologie dintre ruși și mișcările conservatoare și de extremă dreapta din Europa încă riscă să ducă la subminarea valorilor democratice, protecția drepturilor omului și a ideii de societate deschisă în care domină pluralismul. Cum reacționăm? Până acum răspunsurile apărute au fost în general reactive, iar asta nu este suficient.


Marius este student la Central European University, unde face un master în Relații Internaționale. Îl puteți urmări și pe FacebookTwitter sau pe site-ul lui.


Add comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Marius Ghincea